Armonie

Maretia este cel mai inalt grad al frumusetii, si maret poate sa fie doar ceea ce are unitate si armonie, spunea scriitorul Ioan Slavici.

Era o dupa-amiaza perfecta, stateam pe un tamburel pretios in fata ferestrei pe alocuri aburita si admiram frumusetea marii, valurile aparent agitate creau o imagine rupta parca dintr-un basm, fara voie lacrimile curgeau pe obraz, eram fericita, iar in inima mea domnea o liniste sublima.

Atunci, am realizat ca de multe ori, tot ceea ce trebuie sa faci este sa iti doresti sa invingi unele frici pe care le-ai gazduit in inima ta, sa fii tare, hotarat si chiar daca tot ce te inconjoara nu face altceva decat sa iti transmita ca mai bine stai in banca ta, alege sa fii asemenea zmeului, care se inalta doar impotriva vantului si, mai devreme sau mai tarziu armonia isi va gasi loc in inima ta. Drumul pe care aceasta il strabate poate fi de multe ori un drum lung si anevoios, presarat cu lacrimi si lupte deloc usoare, dar cu foarte multe lectii, iar sentimentul de unitate, pe care il traiesti impreuna cu cei din jurul tau de-a lungul acestui drum, este fascinant […].

 

Copyright © 2013 Madalina Avramescu. Toate drepturile rezervate.

photo source: tati.ro